Tinerii și imaginea de sine – un pas important spre acceptare și încredere

Într-o lume în care oglinzile reale sunt adesea înlocuite cu oglinzile deformate ale rețelelor de socializare, tinerii de la Modulele Familiale Odobești au avut curajul să se privească dincolo de aparențe. Au participat la o activitate specială, inițiată de un psiholog dedicat, în care s-a discutat sincer și deschis despre imaginea de sine și imaginea corporală.

 

Tinerii au vorbit despre presiunea standardelor de frumusețe, despre cum ne pot afecta vorbele nevinovate ale celor dragi sau remarcile răutăcioase ale celor din jur. Au înțeles că frumusețea reală nu stă în kilograme, filtre sau like-uri, ci în a fi confortabil cu tine însuți, în a-ți accepta unicitatea și în a te trata cu iubire și respect. Aceștia explorat emoții precum rușinea, nesiguranța, dar și puterea vindecătoare a încrederii în sine. Au aflat cum se formează imaginea corporală încă din copilărie, cum poate fi influențată de media, de bullying, de nevoia de aprobare sau de perfecționism, și ce pericole pot apărea atunci când imaginea de sine este afectată: de la tulburări de alimentație la izolarea emoțională.

Activitatea a fost interactivă și profundă, lăsând urme frumoase în sufletul participanților. Fiecare copil a plecat mai conștient de valoarea sa, mai încrezător și mai pregătit să-și spună: „Sunt suficient exact așa cum sunt.” Noi, la DGASPC Vrancea, credem cu tărie că educația emoțională este esențială. Și că fiecare tânăr merită să fie ascultat, înțeles și ghidat să-și clădească o imagine de sine sănătoasă.

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN

 


 

Sari la conținut