Începând cu 1 iunie 2025, DGASPC Vrancea s-a alăturat unui demers național de suflet: proiectul „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, cofinanțat din fonduri europene.
Prin acest proiect, 20 de asistenți personali profesioniști vor oferi sprijin specializat persoanelor adulte cu grad de handicap grav sau accentuat, instituționalizate în centrele din județul Vrancea, ajutându-le să ducă o viață mai independentă, cu respect și demnitate, chiar în comunitatea din care fac parte. Este un pas important pentru incluziune socială, pentru șanse reale și pentru un viitor în care fiecare persoană, indiferent de limitări, poate să-și construiască propriul drum.
DGASPC Vrancea este mândră să fie parte din această inițiativă, care reprezintă viitorul serviciilor sociale, marcând o creștere vizibilă a calității sprijinului oferit. Rămânem aproape de cei care au cea mai mare nevoie, continuând să investim în soluții moderne și sustenabile pentru binele comunității.
Coordonator Serviciu Social APP – DGASPC Vrancea
Maricica Chiscop – 0745/103.231
☎ 0237/627.019 (DGASPC – DPPDPV)
Detalii suplimentare despre proiect aici.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN