În Atelierul Mărțișorului, mâini înțelepte și inimi pline de căldură au lucrat cu drag pentru a dărui un strop de primăvară, un simbol al bucuriei și al renașterii. Seniorii noștri, cu zâmbete blânde și suflete generoase, vă transmit cele mai sincere gânduri de bine, alături de mărțișoare pline de emoție și tradiție.
Fie ca ziua de astăzi să fie o zi a bucuriei, a gingășiei și a începuturilor frumoase! Mărțișorul – un gest simplu, dar cu o încărcătură profundă, o rază de lumină, un semn de prețuire și un mesaj de speranță. Fiecare fir alb-roșu aduce cu el emoție, recunoștință și sentimentul că primăvara începe nu doar în natură, ci și în suflete.
Echipa DGASPC Vrancea vă urează o primăvară senină tuturor! Să păstrăm în suflete prospețimea primăverii și să dăruim în jurul nostru doar bunătate.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN