Ieri, la Modulele Familiale Odobești, am trăit o zi care ne-a amintit tuturor câtă putere vindecătoare stă în natură, muzică și… conexiune umană. Tinerii noștri minunați, beneficiari ai unei măsuri de protecție specială, au participat cu entuziasm la o activitate de grădinărit și terapie prin muzică, desfășurată în parteneriat cu Centrul de Zi Odobești – un loc în care persoane adulte cu dizabilități primesc zilnic sprijin, grijă și zâmbete. Această inițiativă este mai mult decât un proiect. Este o punte de suflet între generații, între lumi care, poate prea des, rămân paralele. E despre a planta nu doar flori, ci și semințele empatiei, ale prieteniei și ale respectului reciproc.
Ne-am propus două lucruri esențiale:
– Să combatem singurătatea și izolarea persoanelor cu dizabilități, oferindu-le activități adaptate, menite să le aducă bucurie, stimulare și încredere.
– Să dezvoltăm în tineri empatia, responsabilitatea și abilități sociale valoroase, prin contact direct cu oameni care ne învață, zi de zi, lecția curajului.
În cadrul activităților de grădinărit, am râs, am plantat, am creat grădinițe în ghivece, dar mai ales am împărtășit povești, emoții și momente simple, dar pline de sens. Terapia muzicală a completat armonios ziua – cântece, ritmuri și pași de dans care au adus lumină în ochii tuturor participanților.
Când tinerii noștri devin voluntari în sprijinul celor vulnerabili, se creează magie. Magia binelui care vindecă, apropie, transformă. Mulțumim tuturor celor implicați în această inițiativă! Continuăm împreună, pas cu pas, să construim o comunitate în care empatia nu este doar un cuvânt, ci un mod de a trăi.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN