Duminică, 31 mai, tinerii beneficiari ai Modulelor Familiale Mărășești au pășit în lumea fermecată a poveștilor, participând la spectacolul „Amintiri din copilărie”, găzduit de Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani. Inspirată din opera nemuritoare a lui Ion Creangă, reprezentația a adus pe scenă personaje îndrăgite, întâmplări pline de umor și lecții de viață care continuă să emoționeze generații întregi. Pentru copii și tineri, întâlnirea cu universul lui Nică a fost o experiență culturală valoroasă, care le-a oferit ocazia să descopere frumusețea teatrului și puterea poveștilor de a inspira, educa și apropia oamenii.

🎈 Luni, 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, sărbătoarea a continuat într-o atmosferă plină de veselie și voie bună. Beneficiarii au petrecut momente speciale la McDonald’s Focșani, unde au luat masa împreună, au râs, au socializat și s-au bucurat de micile surprize pregătite pentru această zi dedicată lor. Astfel de experiențe contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale, la consolidarea sentimentului de apartenență și la crearea unor amintiri frumoase care îi însoțesc mult timp.
🌺 După momentele petrecute împreună, ziua s-a încheiat într-un decor desprins parcă dintr-o poveste: un spectaculos lan de maci înfloriți. Printre valurile de flori roșii, sub cerul începutului de vară, copiii și tinerii au surprins în fotografii clipe de libertate, frumusețe și autenticitate. Zâmbetele lor au dat culoare câmpului, iar natura a devenit cadrul perfect pentru amintiri care vor rămâne vii în sufletele tuturor.
❤️ Astfel de activități înseamnă mult mai mult decât simple ieșiri recreative. Ele reprezintă oportunități de învățare, socializare și dezvoltare personală, contribuind la creșterea stimei de sine, la descoperirea valorilor culturale și la construirea unor relații sănătoase. Prin fiecare experiență trăită împreună, copiii și tinerii își dezvoltă încrederea, își lărgesc orizonturile și descoperă că sunt parte importantă a unei comunități care îi susține și îi încurajează.
🤝 Mulțumim Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” pentru generozitatea și deschiderea de a oferi acces gratuit copiilor și tinerilor noștri la spectacolul „Amintiri din copilărie”. Mulțumim, de asemenea, colegilor și personalului de specialitate care, prin implicare și dedicare, transformă fiecare activitate într-o experiență de neuitat pentru beneficiarii noștri.
✨ Pentru că fiecare copil merită să adune în suflet propriile sale amintiri din copilărie – pline de cultură, prietenie, zâmbete și speranță.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
ȘTEFAN Dănuț Cristian