Săptămâna trecută, copiii și tinerii de la Modulele Familiale Mărășești, din cadrul DGASPC Vrancea, au pornit cu trenul spre București, alături de voluntarii Ajungem MARI. Au avut aproape un vagon întreg pentru ei, iar domnul Măricel a dat startul jocurilor. Așa au început cele trei zile petrecute împreună, de joi până sâmbătă.

La LSEG România, tinerii au intrat în birouri, au cunoscut oamenii care lucrează acolo și au luat parte la ateliere și jocuri de logică. Au aflat ce poți scrie într-un CV atunci când te pregătești pentru primul loc de muncă. După ce au luat masa împreună, discuția a continuat firesc, de la întrebări despre angajare la situații din viața de zi cu zi, cum ar fi să recunoști un apel telefonic înșelător și să te protejezi de fraude bancare.
Vineri, la sediul Orange România, tinerii au vorbit cu gazdele despre meserii și despre cum pot folosi tehnologia în mod responsabil. Apoi a venit rândul Bucureștiului să se lase descoperit la pas. Au fost jocuri în Parcul Cișmigiu, un prânz în oraș și o fotografie de grup sub un cer de umbrele colorate. Seara, voluntarii Ajungem MARI din București i-au întâmpinat la o petrecere de Halloween, cu jocuri, dans și timp de stat la povești. Sâmbătă, înainte de trenul spre casă, grupul a făcut un popas la o biserică din apropierea locului de cazare.
Pentru un adolescent care se gândește la viitor, contează să poată trece pragul unui loc în care s-ar putea vedea lucrând cândva. Contează să ridice mâna și să găsească de partea cealaltă a mesei un adult care are timp să-i răspundă. Iar pentru oamenii care îi primesc, aceste întâlniri sunt un prilej de a-i cunoaște pe tineri prin întrebările, ideile și umorul lor. Așa se leagă o comunitate, atunci când oamenii au ocazia să se cunoască și să învețe unii de la alții.
Mulțumim voluntarilor Ajungem MARI care i-au însoțit pe copii și celor care i-au primit cu bucurie la București. Mulțumim echipelor LSEG România și Orange România pentru timpul acordat tinerilor și pentru răspunsurile la întrebările lor. Iar colegilor noștri de la Modulele Familiale Mărășești, le mulțumim pentru toată munca din spatele acestor trei zile și pentru grija cu care le-au fost alături copiilor, de la plecare până la întoarcerea acasă.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
ȘTEFAN Dănuț Cristian