Curaj, experiență, prietenie și pași spre independență

În perioada 29 – 31 iulie 2025, 15 tineri din sistemul de protecție al DGASPC Vrancea au avut șansa de a participa la o tabără specială, de dezvoltare personală și deprinderi de viață independentă, prin programul educațional ‘Ajungem Mari’.

 

Tabăra s-a desfășurat într-un cadru natural de poveste – la Oaza Taina Vie, comuna Bârnova, județul Iași, unde tinerii au dormit în corturi, au gătit împreună, și-au gestionat resursele și au învățat ce înseamnă responsabilitatea, dar și bucuria lucrurilor simple.

Activitățile taberei au fost diverse și pline de sens: drumeții prin pădure, rutine sportive, jocuri educative de comunicare și cooperare, ateliere despre inteligență emoțională, relații sănătoase, educație financiară și stil de viață echilibrat. Totul sub îndrumarea a doi traineri dedicați, care i-au ghidat și i-au sprijinit la fiecare pas. Această experiență a însemnat pentru ei mai mult decât câteva zile de tabără – a fost o lecție de încredere în sine, solidaritate și pregătire pentru viața de adult.

Un rol aparte în această experiență l-a avut domnul Albuță Măricel, voluntar ‘Ajungem Mari’, care a făcut toate demersurile pentru ca această tabără să devină realitate și i-a însoțit pe copii pe tot parcursul aventurii. Implicarea, răbdarea și grija lui sunt un exemplu de dedicare și altruism, motiv pentru care îi mulțumim.

Programul ‘Ajungem Mari’ înseamnă speranță, încredere și oportunități pentru tinerii din sistemul de protecție. Fiecare întâlnire cu voluntarii este o lecție de viață și o dovadă că, atunci când cineva crede în tine, poți visa mai departe. Mulțumim din suflet Asociației Lindenfeld pentru sprijinul acordat, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă și materiale educative, dar și pentru faptul că le oferă acestor tineri șansa de a crește frumos, într-o comunitate care le este alături. Astfel de experiențe fac diferența. Ele îi ajută pe acești tineri să înțeleagă că viitorul lor poate fi construit prin muncă, curaj și încredere. Noi credem în ei și în drumul lor spre independență.

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN

 


 

Sari la conținut