Uneori, felul în care îi spunem unui copil „contezi” este simplu: venim, îi oferim din timpul nostru și ne bucurăm împreună de o după-amiază de joacă. Săptămâna aceasta, copiii și tinerii din Modulele Familiale Mărășești au primit vizita-surpriză a voluntarilor Ajungem MARI, domnul Măricel Albuța și doamna Adriana Bran. Întâlnirea a continuat în Parcul Joffre, recent transformat într-un tărâm al copilăriei, unde jocurile și voia bună au adus bucuria de a fi împreună. Rechizitele oferite la final au completat această frumoasă întâlnire cu un sprijin pentru școală și pentru pașii pe care fiecare copil îi face spre viitor.

Pentru copiii aflați în grija noastră, asemenea momente înseamnă ocazii de a lega prietenii, de a căpăta încredere și de a simți că au un loc al lor în comunitate. Iar pentru comunitate, fiecare întâlnire este o șansă de a construi legături care pot continua dincolo de o singură după-amiază, prin implicare, apropiere și sprijin constant. Copiii cresc cu mai mult curaj atunci când au alături oameni care își fac timp pentru ei. Iar o comunitate devine mai puternică de fiecare dată când un copil simte: „Și eu contez.”
Le mulțumim voluntarilor Măricel Albuța și Adriana Bran și partenerilor din programul educațional Ajungem MARI, derulat de Asociația Lindenfeld, pentru timpul, grija și energia oferite copiilor. Mulțumim, de asemenea, colegilor din Modulele Familiale Mărășești, care le sunt alături zi de zi și fac posibile aceste întâlniri, adăugând experiențe frumoase și repere de încredere în viața tinerilor noștri.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
ȘTEFAN Dănuț Cristian