Când amintirile prind culoare, bucuria rămâne în suflet
Beneficiarii Locuințelor minim Protejate 1, 2 și 3 din Odobești s-au reunit săptămâna trecută la Centrul de Zi Odobești pentru o activitate desfășurată în aer liber, în care desenul, pictura
Beneficiarii Locuințelor minim Protejate 1, 2 și 3 din Odobești s-au reunit săptămâna trecută la Centrul de Zi Odobești pentru o activitate desfășurată în aer liber, în care desenul, pictura
Săptămâna aceasta, încă doi beneficiari din cadrul Modulelor Familiale pentru Copii cu Dizabilități Focșani și-au sărbătorit aniversarea alături de cei care le sunt aproape în fiecare zi. Poate părea un
Beneficiarii Locuințelor Minime Protejate 1, 2 și 3 Odobești, împreună cu personalul Centrului de Zi Odobești, au trăit o zi specială la Galați, pe Faleza Dunării, unde au vizitat Grădina
La Modulele Familiale Mărășești, majoratul unui tânăr beneficiar a fost sărbătorit așa cum merită orice început de drum: cu emoție, cu bucurie, cu oameni aproape și cu sentimentul că nu
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea au fost prezenți astăzi, 7 iulie, la Centrul Multifuncțional din Focșani, la dezbaterea publică organizată în cadrul proiectului „Incluziunea începe
După trei zile petrecute la aproximativ 1.500 de metri altitudine, în cadrul activităților educative desfășurate prin protocolul de colaborare dintre DGASPC Vrancea, prin Modulele Familiale Odobești, și Asociația Montană Carpați,
În acest weekend, tinerii beneficiari ai Modulelor Familiale Mărășești au avut parte de o activitate frumoasă și valoroasă la Biblioteca Orășenească Mărășești, desfășurată în baza parteneriatului încheiat între DGASPC Vrancea
Sunt zile care nu se uită. Zile în care copiii învață, descoperă, prind curaj, zâmbesc mai mult și simt că lumea din jurul lor le deschide uși noi. În baza
Săptămâna aceasta, în cadrul Modulelor Familiale pentru Copii cu Dizabilități Focșani, un tânăr beneficiar a trăit unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții: împlinirea vârstei de 18 ani. Majoratul