Pentru fiecare copil care are nevoie de ajutor, contează fiecare secundă. Ieri, la București, am participat la conferința de lansare a proiectului Sistem Next Generation 119, un pas uriaș spre un sistem mai rapid, mai empatic și mai conectat la nevoile reale ale copiilor din România.
Proiectul aduce, în următorii doi ani și jumătate, instrumente digitale moderne pentru specialiști, o platformă chatbot ușor de folosit, site nou 119 și o hartă interactivă care va face intervențiile mai rapide și mai eficiente. Copiii înșiși au fost parte din construcția acestui sistem – și asta spune tot despre direcția în care mergem: cu și pentru ei.
Ieri, cu emoție și modestie, am aflat din discuții informale că județul Vrancea a fost dat exemplu de excelență și bune practici în domeniu. Pentru că aici, la noi, sistemul 119 funcționează deja, și chiar foarte bine. Ne bucurăm să putem împărtăși din experiența noastră colegilor din alte județe. Pentru că atunci când e vorba de copii, nu există competiție – doar o singură echipă, unită de aceeași misiune: să nu lăsăm niciun copil singur.
Munca noastră nu înseamnă cifre, ci copii salvați, familii sprijinite, vieți schimbate. Iar modernizarea liniei 119 este despre speranță – speranța că nimeni nu va mai fi singur atunci când strigă după ajutor.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN