Educația timpurie – Primii pași spre o lume mai bună

Educația timpurie, care acoperă perioada dintre naștere și vârsta de 6 ani, reprezintă fundația pe care se construiește viitorul copiilor noștri. În acești ani, cei mici absorb informații, comportamente și emoții asemenea unui burete. Fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare interacțiune pe care o au cu adulții din jurul lor contribuie la dezvoltarea lor fizică, cognitivă și emoțională.

 

Familia, creșa și grădinița sunt primele medii în care copiii învață să descopere lumea, iar noi, ca părinți și educatori, avem responsabilitatea de a le oferi iubire, stabilitate și modele pozitive. Gesturile mici, cum ar fi timpul petrecut împreună, răbdarea de a explica sau simplul act de a asculta cu atenție, devin lecții de neuitat pentru cei mici.
Cum îi sprijinim să adopte comportamente pozitive?
În fața provocărilor – fie că refuză o masă, au izbucniri emoționale sau sunt atrași de ecrane – este esențial să fim fermi, dar blânzi. Stabiliți împreună reguli clare și consecințe pe care copilul le înțelege și le acceptă. Nu este nevoie de pedepse sau etichete dureroase. În schimb, priviți copilul în ochi, oferiți-i explicații calme și validați-i emoțiile. Spuneți „Văd că ești supărat…” sau „Înțeleg că îți dorești asta…” și găsiți împreună soluții.
Fiecare moment dificil poate deveni o oportunitate de învățare. Când rămânem calmi și oferim înțelegere, copiii învață să își gestioneze emoțiile și să aibă încredere în noi. Nu uitați să apreciați eforturile și comportamentele pozitive ale copilului și, mai ales, să îi spuneți cât de mult îl iubiți.
Știai că în jurul vârstei de 2 ani creierul copiilor se dezvoltă într-un ritm accelerat? Aceasta este o perioadă „de aur” pentru învățare și formarea unor deprinderi care vor dura o viață întreagă.
Reflectează: Ce crezi că a învățat copilul tău de la tine astăzi? Fiecare zi este o nouă șansă de a fi un model pozitiv pentru el.
Împreună, să cultivăm răbdare, empatie și iubire – ingredientele esențiale pentru a crește copii fericiți și încrezători în forțele lor!
Vă invităm să citiți articolul integral în revista noastră https://dgaspcvn.ro/o-revista-pentru-speranta-sprijin-si-integrare/

 

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN

 


 

Sari la conținut