Gesturi de generozitate care încălzesc sufletele în prag de iarnă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea dorește să mulțumească din suflet elevilor și părinților de la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani pentru gestul lor generos. În cadrul unei acțiuni pline de compasiune, aceștia au oferit o donație constând în legume și fructe, care a ajuns aseară la beneficiarii noștri din cele trei Centre de tip CIA din Odobești. Datorită abundenței darurilor primite, am avut bucuria de a împărți o parte dintre acestea și cu beneficiarii noștri de la Locuințele Protejate din Panciu, contribuind astfel la un lanț al solidarității și al sprijinului reciproc.

 

Acest gest frumos nu doar că aduce o rază de lumină în viața beneficiarilor noștri, ci demonstrează și importanța implicării comunității în susținerea celor mai vulnerabili. Elevii și părinții care au contribuit la această acțiune merită toată aprecierea noastră pentru că au arătat că empatia și solidaritatea pot schimba destine. Mulțumim din suflet tuturor celor implicați pentru acest exemplu minunat de altruism și responsabilitate socială!  Împreună, putem face lumea mai bună! Vă mulțumim pentru bunătate și speranță!

Similar, vârstnicii Centrului CRPV Odobești au avut parte de momente de bucurie, datorită generozității cadrelor didactice din cadrul Grădiniței nr. 1 Odobești, coordonate de doamna director Toma Mirela. Aceștia au adus daruri constând în fructe și legume, iar întâlnirea a fost îndulcită cu turtă dulce și ceai cald, oferite în semn de mulțumire și recunoștință.

Totodată, beneficiarii Locuințelor Minim Protejate Odobești – Casa Anca și Casa Luminița – au primit vizita elevilor voluntari de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Focșani, însoțiți de doamna Răvaș Marilena. Darurile oferite au adus zâmbete pe fețele tuturor și au demonstrat că solidaritatea și bunătatea sunt cele mai prețioase cadouri.

Și beneficiarii Locuințelor Minim Protejate din Câmpineanca au avut parte de un moment de bucurie datorită darurilor proaspete oferite de Școala Gimnazială din localitate, la inițiativa doamnei director Violeta Lemnaru.

Mulțumim din suflet tuturor celor care și-au deschis inimile și au adus lumină în viețile beneficiarilor noștri! Vă așteptăm cu drag și cu alte ocazii să fim împreună sprijin și inspirație pentru cei care au nevoie!

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN

 


 

Sari la conținut