O carte deschisă, o mână întinsă, o bucurie fără vârstă

Săptămana trecută, pe 1 octombrie – de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești, poveștile din cărți s-au întâlnit cu poveștile de viață ale seniorilor noștri, într-o zi cu zâmbete, lectură și bucuria de a fi împreună. Prin parteneriatul dintre DGASPC Vrancea și Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în cadrul programului „Servicii de bibliotecă – Inovație. Creativitate – Educație pe tot parcursul vieții”, atelierele de lectură și donația de carte au adus cultura mai aproape de beneficiarii centrului, oferindu-le prilejuri de dialog, de împărtășire a amintirilor și de descoperire.

 

Pentru seniorii noștri, asemenea întâlniri înseamnă atenție, apropiere și ocazia de a participa activ la viața comunității, de a fi ascultați și de a se bucura de experiențe noi. Iar pentru comunitate, ele sunt o invitație să prețuim experiența celor care au construit, au muncit și au dăruit înaintea noastră, păstrând vie legătura dintre generații. Momentele de dans și mâinile prinse în horă au întregit această sărbătoare, amintindu-ne cât de mult poate însemna timpul petrecut împreună.

Mulțumim Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, doamnei manager Oana-Raluca Boian și bibliotecarelor de la Biroul Metodic și Sala de lectură pentru implicare, pentru cărțile oferite și pentru căldura acestei întâlniri. Le mulțumim colegilor din cadrul Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești pentru grija de fiecare zi și pentru contribuția la crearea unei atmosfere în care fiecare beneficiar să se simtă respectat și apreciat. Seniorilor noștri le dorim multă sănătate, liniște și cât mai multe zile frumoase cu oameni dragi aproape! Pentru că fiecare om merită să simtă, la orice vârstă, că povestea lui contează.

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
ȘTEFAN Dănuț Cristian

 


 

Sari la conținut